Maria Teresa, cea mai tânără dintre surorile Mirabal, s-a născut la 15 octombrie 1936. A urmat cursurile școlii Immaculate Conception după ce surorile ei absolviseră deja. În 1954, a absolvit Liceul din San Francisco de Macorís în matematică și apoi și-a continuat studiile în acest domeniu la Universitatea din Santo Domingo. La 14 februarie 1958, s-a căsătorit cu inginerul Leandro Guzmán, iar la 17 februarie 1959 s-a născut fiica lor, Jaqueline. Maria Tereza o admira pe Minerva și s-a implicat în activitățile politice ale surorii sale. La 20 ianuarie 1960, a fost arestată la o bază militară din Salcedo, dar a fost eliberată în aceeași zi. Două zile mai târziu, pe 22 ianuarie, ea și Minerva au fost arestate și duse la La Cuarenta, faimoasa închisoare de tortură, și apoi transferate la La Victoria. Au fost eliberate la 7 februarie 1960, dar la 18 martie Maria Teresa și Minerva au fost arestate din nou și duse la La Cuarenta. Sentința de cinci ani a fost redusă la trei ani în apel. Cele două surori au fost eliberate la 18 august 1960.
„… poate că ceea ce ne este cel mai aproape este moartea, dar această idee nu mă sperie, vom continua să luptăm pentru ceea ce este drept…”
Maria Teresa Mirabal

„.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *